Până acum mă bucuram de ploile de vară, de acele ploi călduroase, de acele ele care mereu erau bine venite, şi ce bine îmi era, cât de mult puteam să mă bucur…cât de adevărat puteam să zâmbesc…
Azi în drum spre casă, am desfăcut umbrela, am ţipat tăcut şi dureros în liniştea gălăgioasă, iar sufletul mi l-am îngheţat dinainte să mi-l îngheţe frigul… Puterea mi-o strângeam în dinţii, tâmplele se ciocneau, iar picăturile, picăturile: pic-pic-pic.

“E un gri atât de gri pe cer… şi plouă nervos.. E atât de toamnă… :)“